Augmentarea osoasa pentru implantul dentar

Regenerarea (augmentarea) osoasa reprezinta o suma de tehnici chirurgicale ce au ca scop comun marirea in volum a osului maxilar prin adaugarea unor materiale inlocuitoare.

Aceasta procedura este necesara atunci cand nu exista suficienta masa osoasa in vederea inserarii implantului dentar. Defectul volumetric al osului este reparat cu ajutorul osului autogen (adica al pacientului) combinat cu osul artificial sub protectia unor membrane ce dirijeaza vindecarea. Implanturile inserate in os augmentat au o rata de succes egala cu cea a implanturilor dentare inserate in os propriu.

Augmentarea osoasa este o procedura chirurgicala menita sa ajute organismul in producerea tesutului osos in zonele in care creasta osoasa s-a micsorat din cauza edentatiilor (lipsei dintilor) sau a infectiilor.

Dupa extractie se declanseaza procesul de resorbtie osoasa, in primele sase luni pierzandu-se intre 25% si 50% din  volumul initial al osului, apoi procesul devine mai lent, dar continuu. Astfel, devine obligatorie aditia de os artificial pentru a putea insera un implant dentar.

Grefele osoase pot fi realizate cu material osos prelevat de la pacient, sau cu os atificial. Acesta din urmă este o solutie, fiind biocompatibil, similar in structura osului nativ. Osul artificial nu se transforma direct in os uman. El constituie o matrice, o baza pe care o vor popula celulele osoase proliferative.

Rezultatele cele mai bune sunt obtinute prin combinarea osului artificial cu cel autogen sau cu materiale bioactive (factori de vindecare) obtinute din sangele pacientului (membrana A-PRF). Cele mai indicate si bune grefe de os artificial sunt cele de origine bovina. Acestea sunt tratate pentru a nu fi respinse de organism prin eliminarea oricaror substante organice.

Avantajele regenerarii osoase ghidate

    • aditia osoasa face posibila reconstructia osoasa in vederea inserarii implanturilor dentare;
    • creste longevitatea dintilor naturali si a implanturilor;
    • imbunatateste estetica faciala;
    • este redat aspectul natural si echilibrul chipului.

Cauzele insuficientei osoase:

    • diferite afectiuni parodontale care distrug tesuturile moi si tesutul osos din jurul dintilor;
    • resorbtia osoasa, proces care survine ca urmare a extractiei;
    • traumatisme care au condus la lezarea osului maxilar;
    • pierderea dintilor;
    • tumori si chisturi in zona maxilarului;
    • dinti care nu au crescut corespunzator.

Cel mai mare avantaj, de departe, consta in faptul ca viata pacientului se schimba radical in bine. Implanturile dentare vor avea un suport osos sanatos iar lucrarile pe implanturi se vor simt si vor arata la fel ca dintii naturali. Astfel, pacientul poate vorbi si zambi normal, cu toata increderea!

Ce este sinusul maxilar?

Sinusul maxilar este o cavitate in interiorul osului maxilar, plina cu aer si care comunica cu cavitatea nazala si celelalte sinusuri (frontal, sfenoid, etmoid). Aceasta cavitate este de cel mai multe ori in relatie de vecinatatea directa cu radacinile molarilor si ale premolarilor. Cand acesti dinti sunt extrasi, osul alveolar in care au fost implantati se resoarbe printr-un proces normal fiziologic, datorat partial lipsei de stimulare a osului (prin intermediul radacinilor dintilor, osul primeste forte fiziologice ce-i stimuleaza troficitatea) si partial presiunii exercitate de aerul aflat in cavitatile sinusale.

Datorita acestei resorbtii de cele mai multe ori cantitatea de os este insuficinta pentru inserarea corecta a unui implant dentar. Pentru a aprecia corect cantitatea de os sunt necesare investigatii de baza precum radiografia panoramica ce ofera o imagine de ansamblu si CT-ul pentru o imagine mult mai detaliata a structurii si densitatii osoase.

Procedura de sinus lifting este, cum sugereaza si numele, ridicarea mucoasei ce tapeteaza sinusul si inserarea de os artificial sau natural pentru a mari oferta osoasa pentru implant cu cativa milimetri.

Sinus lift

Sinus lift (ridicarea membranei sinusale prin aditie de os) , este o procedura chirurgicala aditiva care permite cresterea cantitatii de os in zona posterioara a maxilarului; este folosita atunci cand pozitia si marimea sinusurilor maxilare fac imposibila procedura de inserare a implanturilor in maxilar, in zona maselelor, si presupune adaugarea unei cantitati de os pentru a putea integra corect un implant dentar.

Riscurile interventiei:

Riscul major al acestei operatii este perforarea membranei sinusului cand este ridicata sau cand se insera transplantul de os. In cazul in care se intampla acest accident, se lasa sa se vindece, se administreaza medicatie corespunzatoare, dupa care se reintervine.

Contraindicatiile interventiei:

Contraindicatiile sinus-lift-ului sunt sinuzita cronica. De asemenea, infectiile prezente in acea zona trebuie intai tratate si medicul trebuie sa tina cont si de problemele generale de sanatate, ca inainte de orice interventie chirurgicala.

Elevarea sinusului maxilar se poate realiza in 2 moduri:

In cazul procedurii de sinus lift intern se realizeaza elevarea mucoasei sinusale in aceeasi sedinta cu inserarea implantului dentar. Aceasta interventie se face cand cantitatea de os alveolar este relativ suficienta si este necesara o aditie osoasa de doar 1-2 milimetri.

Inainte de inserarea implantului se plaseaza substituientul osos in spatiul creat cu ajutorul unui instrument se apasa usor membrana sinusala pana cand are loc ridicarea acesteia si totodata patrunderea substituientului de os in spatiul nou creat.

Este demonstrat clinic ca sinus-lift-ingul permite inserarea unor implante mai lungi care rezista mai bine si astfel au o durata de viata mai mare. Este o manopera extrem de delicata ce presupune o dexteritate ridicata a chirurgului si o experienta indelungata.

Dezavantajul acestei proceduri este ca este o manevra “oarba”, fara control vizual, chirurgul bazandu-se doar pe simtul tactil pentru a ridica membrana sinusala.

Ridicarea membranei sinusului este recomandata in cazul in care osul maxilarului nu este suficient de dezvoltat, sau dimpotriva sinusurile sunt prea aproape de maxilar, fapt care impiedica inserarea implanturilor dentare. Motivele acestor probleme sunt urmatoarele:

 

1.Datorita anatomiei oaselor faciale, maxilarul superior este mai mic decat maxilarul inferior. In consecinta, de cele mai multe ori structura osoasa a maxilarului superior nu este suficient de rezistenta pentru inserarea implanturilor.

2.Osul maxilarului superior a fost afectat de boala parodontala.

3.Caderea dintelui a dus la pierderea masei osoase de la acest nivel, in urma procesului de reabsorbtie osoasa.

4.Sinusurile maxilarului sunt situate prea aproape de osul maxilarului.

Pregatirea pentru ridicarea membranei sinusului

Pregatirea pentru ridicarea membranei sinusului decurge astfel:

 

Grefa osoasa poate proveni direct de la pacient (os autogen) sau de la un cadavru (os alogenic). In cazul folosirii unei grefe osoase a pacientului, aceasta poate fi prelevata de la nivelul cavitatii bucale, tibiei sau soldului.

Pentru a putea studia anatomia oaselor faciale si implicit pozitionarea sinusurilor este necesara efectuarea unei radiografii dentare cu raze X sau a unei scanari computer-tomograf (CT).

Cum decurge ridicarea membranei sinusului?

Procedura de ridicare a membranei sinusului decurge astfel:

Medicul stomatolog va realiza o incizie la nivelul locului unde a fost dintele pierdut, pentru a expune osul maxilarului.

Odata ce medicul stomatolog are acces la osul maxilarului, acesta va realiza o incizie ovala pentru a expune membrana sinusului.

Membrana sinusului va fi impinsa cu delicatete in sus, departe de osul maxilarului.

Spatiul unde s-a aflat membrana maxilarului va fi umpluta cu granule de grefa osoasa. Desi cantitatea de grefa osoasa folosita poate varia, de cele mai multe ori se vor folosi cativa milimetri de os.

Odata ce grefa osoasa a fost asezata in locul membranei sinusurilor, tesutul gingival va fi inchis.

Inserarea implantului dentar va putea avea loc abia dupa 6-9 luni, interval in care osul maxilarului superior se va regenera.

Indicatii dupa ridicarea membranei sinusului

Dupa efectuarea acestei interventii chirurgicale pacientul se poate confrunta cu aparitia inflamatiilor si a sangerarilor la nivelul nasului si a cavitatii bucale.

Nu va suflati nasul timp de 1-2 saptamani

Nu stranutati cu putere, stranutati cu gura deschisa pentru a nu putea crea presiune in sinus in caz contrar existand riscul de deplasare a grefei osoase si de slabire a suturilor. Nu beti cu paiul, nu scuipati!

Nu dormiti pe partea operata cate zile!

Scufundarile si zborul cu avionul trebuie evitate deoarece creeaza modificari ale presiunii in sinus posibil cauzatoare de complicatii.

Evitati sa ridicati greutati mari aplecandu-va, evitati sa umflati baloane, nu cantati la instrumente muzicale ce necesita suflatul.

Nu deranjati locul interventiei. In caz contrar, puteti facilita aparitia iritatiei, infectiei sau sangerarii. Firele de sutura se pot indeparta in 10-14 zile.

Nu fumati 10 – 14 zile dupa efectuarea interventiei de sinus lift. Fumatul poate interfera cu procesul de vindecare (incetineste vindecarea), poate cauza sangerare si chiar o infectie a locului.

Orice activitate care creste presiunea nazala si orala este contraindicata!

Medicul stomatolog va poate prescrie un spray pe baza de solutie salina pentru a mentine mucoasa nazala umeda. In aceasta situatie trebuie sa respectati cu strictete indicatiile primite.

Daca va confruntati cu alergii sezoniere, ridicarea membranei sinusurilor trebuie efectuata atunci cand acestea nu sunt active.

Dupa 7-10 zile de la interventia chirurgicala trebuie sa va intoarceti la cabinetul stomatologic pentru indepartarea suturilor. De asemenea de-a lungul procesului de vindecare va fi necesar sa mai efectuati cateva vizite la medicul stomatolog.

In functie de tipul grefei osoase folosite va fi necesar sa asteptati intre 4 si 9 luni pentru inserarea implantului dentar.

Unii medici de specialitate opteaza, in prezent, pentru folosirea unor proteine denumite factori de cretere. Astfel, inainte de efectuarea acestei interventii chirurgicale, medicul dumneavoastra stomatolog va preleva o mostra de plasma bogata in trombocite pe care o va amesteca impreuna cu grefa osoasa.

Share